Zborul soacrei sau cum sa ,,sofezi" cu caruta

Traim intr-o tara,in care,din fericire,de 18 ani au reinceput sa se respecte cu strictete drepturile si libertatile omului.Drept urmare,cand vine vorba de condus ,,Suparata lu' tata"(citandu-l pe instructorul de sala),trebuie sa te astepti sa imparti invatatura datatoare de viata(literalmente vorbind) pe drumurile publice,cu altii Nu ca tine.Bineinteles ca sunt unele persoane care au experienta,altele care cred ca au experienta si restul, care crede ca are minte.

Multi chemati,putini alesi!
De ce ne miram oare ca pe soselele noastre se intampla atatea accidente cand numai 30 de oameni din 170, promoveaza?Cand din 26 de puncte,omul saracul primeste numai 10,cu toate ca e prezent in fiecare seara la ore si isi ,,chinuie" creierul?(nota:cu 10 puncte conduci lejer o caruta)
Sau cand de abia invata sa scrie?Ati citit bine.Chiar avem asemenea specimene printre noi,asa ca,atunci cand sunteti pe drum, imprumutati ,,ochiul soacrei" sau luati-o cu voi in masina,ca sa nu cumva sa fiti iesit din comun de corect si sa faceti vreun accident.Scrutati intregul durm,inarmati-va cu rabadare si cu un bagaj de injuraturi considerabil(care trebuie auzit numai de voi)si pregatiti-va sa ii lasati pe ceilalti sa incalce legea.Altfel veti avea sigur probleme cu ,,suparatele" conduse de ,,specialistii" in materie.
Un ultim sfat,inchideti portierele bine sa nu zboare soacra.:)

Ferpar

Nimanui nu-i place sa vorbeasca despre moarte.Nici mie.Cu toate acestea,ieri am gandit-o.(Nu,nu te speria.Nu va suna a scrisoare de sinucigas.)
Prin urmare ,iti propun un exercitiu de imaginatie:un om oarecare doreste sa faca un experiment.Lipseste un timp din oras,dupa care, de la distanta,da un anunt intr-un ziar, la rubrica Decese ,cum ca a murit.Si asteapta.Reactiile nu intarzie sa apara.Familia este distrusa de aceasta pierdere,prietenii regreta ca nu si-au cerut iertare pentru anumite lucruri, la timp.Ba mai mult,si cei rautaciosi ii devin prieteni ,,post-mortem".Pe scurt,peisaj telenovelistic.
Trec ani.Toti sunt conformati demult cu ideea ca nu mai este si continua sa traisca.
Omul nostru,insa,nu renunta la experimentul sau.In jurnalul personal a scris:,,Prima etapa:moartea unui om este prilejul unei tristeti covarsitoare.Ma bucur ca s-au gasit oameni care sa ma planga."
Intre timp,izbucneste o epidemie.Moartea isi face ,,din nou" aparitia ,insa de aceasta data,ia proportii alarmante.Omul scrie in jurnal:,,Ceea ce am facut este ridicol.Pentru a-mi hrani vanitatea si pentru a avea ce povesti,am vrut sa stiu cum este sa nu mai fii in ochii celorlalti."
La sfarsitul acestei etape negre,oamenii ramasi in viata,poarta urmele unei oboseli care ascunde deznadejdea,lacrimile si orice manifestare suferinda.Omul realizeaza ca adevarata durere nu se arata.Apoi moare.
La capataiul sau,nu mai poate sta nimeni.Unii sunt deja morti,altii pur si simplu nu-l mai recunosc.Si atunci apare savantul:,,Cum de nu m-ati anuntat mai devreme?Era o ocazie unica:un om perfect sanatos,dupa atatia bolnavi.Ati reusit macar sa ii cantariti sufeltul?"
Morala?Ganditi-va la lucrurile esentiale,dar nu incercati sa le calculati.Oricum suntem facuti a fi restrictionati de lucruri pe care nu le putem intelege.
Si apropo,suntem redusi la 2 mg.Masuratorile arata ca atat are sufletul unui ins.(cata tehnologie!)

How to ,,,swallow"a criticism

Oameni buni,suntem pusi adeseori in situatia de a fi crticati.Ca esti 'al mai mare si mai tare,ca debordezi de inteligenta si energie,ca esti mai retras(dar nu si umil:)),sau ca ai pur si simplu o impresie de sine foarte buna, vei fi analizat la un moment dat si rezultatele nu te vor multumi.
Experienta,nu prea vasta, dar suficienta(sigur!) ma determina sa ajung la urmatoarele situatii de primire ale feedback-urilor:in primul caz(omul-capacitate recunoscuta),criticile se izbesc de un zid aparent impenetrabil.Aparent!Pentru ca,dupa lungi lupte cu sinele,persoana in cauza ajunge sa separe criticile constructive de cele ,,apa de ploaie".Gandirea depaseste orgoliul(pe care recunoasteti,toti il avem).Monstrul este doborat-the day is saved.In fata acestora,personal,ma inclin.
Urmatorul tip se simte nedreptatit.Primul impuls este acela de a ii cere socoteala ,,comentatorului".Omul se zbate sa rezolve fel de fel de probleme,gandeste,se agita,cu alte cuvinte un Napoleon pe plan social si se vede intrerupt cu bruschete de un semen cu un calm imperturbabil si de o franchete ,,tulburatoare".Insa,din nou,intr-un moment de respiro(era si cazul!:)),se debaraseaza de impuls si considera ,,oprirea" binevenita.
Il lasam pentru a privi in partea opusa si anume,la ,,claustrat".Aici se schimba situatia.Acesta observa totul,asculta crticile,dar ticlueste payback-ul.Si,credeti-ma,nu v-ati dori sa fiti in pielea celui care lanseaza comentarii la adresa lui.Nu de alta,dar nu veti sti ce v-a lovit,din momentul declansarii.
Ultimul caz este al aceluia care are o parere bunicica despre el(sa spunem,un fel de ,,Uns al Domnului").Traiectoria?Se lanseaza comentariul direct sau indirect(tip fabula,blog,articol de presa s.a.),se primeste ,dupa care se asteapta reality show-ul:intepaturi,barfe(,,baba absoluta"style),si in lipsa de inspiratie,injurii(ca sa nu le zic altfel).Ati ghicit.Din partea ofensatului.Un mic sfat:in situatii de genul,parasiti platoul.Daca nu,stiti ,,zicatoarea":,,enjoy the show and become part of it.
In orice caz,trebuie o ruga pentru ,,luminarea mintii",pentru ca,la acest capitol,se cam da in bara.:P

Despre narcisim...

Stim cu totii mitul lui Narcis-cel care,indragostit de sine,isi contempla imaginea in oglinda apei si care a sfarsit prin a se ineca datorita dorintei de a se contopi cu el insusi.Cum am ajuns sa imi reamintesc de aceasta povestire?
Zilele astea discutam cu cineva despre preocuparea unora dintre noi de imaginea proprie.
Intr-adevar,societatea a ajuns sa puna accentul pe exterior,pentru ca,zice-se,numai asa se poate intrevedea interiorul unei persoane.Dar de aici si pana la a acuza pe cineva de narcisim cred(sper!)ca este cale lunga.
Moda prinde viata in urma acestui concept-omul vrea sa iasa in evidenta,sa fie original.Si ce cale mai usoara putem alege decat imaginea?Insa exista deja o definitie pentru persoana care se ingrjeste excesiv-metrosexual.
Si atunci nu ne ramane decat sa ne inghitim cuvintele cu privire la un oaresicare narcisim de care ar da dovada metrosexualul.
Am ajuns sa categorisim fara a ne gandi de fapt,ca acest peiorativ desemneaza omul care se iubeste;acesta isi pretuieste gandirea,fizicul,gesturile.Totul.Oare exista asemenea prototip?Da.In momentul in care ajungem sa cunoastem succesul pe toate planurile,stima de sine creste considerabil,atingand extremul.De aceea numai oamenii cu stapanire mare de sine,intr-un cuvant,puternici pot rezista presiunii succesului.
Nu cred insa ca niste adolescenti se pot incununa cu un astfel de adjectiv.Ne acordam,de multe ori ,prea multa importanta fara a sesiza cat de simpli suntem.Nu,inca nu am ajuns sa fim pusi intr-o situatie de genul pentru simplul fapt ca inca ne multumeste o pereche de jeansi si ne simtim cu adevarat in mediul nostru daca suferim excesiv,daca ne dam in vileag slabiciunile.(fara sa vrem,tot o facem:D)
Asa ca,daca ai fost vreodata numit ,,narcisist",don't worry,my friend.Inca te mai ingrijoreaza problemele prietenului si inca mai versi lacrimi de dor dupa cate cineva,uitand ca trebuie sa iti faci ,,somnul de frumusete".Inca esti inimos.Iar daca injuri,o faci cu patima.:)Trebuie sa mai lucrezi ca sa te ,,ajungi".Phew!:D